Respect!

Tu ești o persoană care merită să fie respectată. Și eu sunt o persoană care merită să fie respectată. Nu pentru că am fi noi mai deosebiți decât alții. Nu pentru că am fi avut realizări speciale. Pur și simplu merităm respect deoarece suntem ființe umane, create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Din păcate, unii oameni se raportează la cei din jur într-un mod care denotă lipsă de respect. Îi tratează pe ceilalți ca pe niște copii. Uneori încearcă să manipuleze, apelând la sentimente de vinovăție ca să își atingă ținta. Alteori insistă să discute despre subiecte de care ceilalți nu sunt interesați.

Nu știu cum faceți voi, dar eu în fața unor astfel de oameni am învățat să stabilesc niște granițe. Granițele sunt niște linii imaginare care ne ajută să ne protejăm emoțional (uneori și fizic). Ele comunică celorlalți limitele în cadrul cărora au dreptul să ne trateze.

Poate că tu ești altfel, dar eu nu vreau ca cineva să țipe la mine. Nu vreau ca vreun prieten să aibă o atitudine continuu negativă și critică față de mine. Nu vreau ca vecinul să înjure de față cu copiii mei. În astfel de situații, am învățat să arăt respect dar și fermitate. Să mă adresez într-un mod asertiv, non-confruntativ. Să spun de exemplu: Prin modul în care mi-ai vorbit m-am simțit tratat fără respect. Poți să reformulezi ce ai spus?  

A-mi comunica granițele într-un mod care arată respect nu este un lucru ușor. Dar este necesar. Mie, îmi va oferi spațiul de care am nevoie pentru a mă dezvolta într-un mod sănătos și echilibrat. Celeilalte persoane îi va dărui o lecție pe care probabil nu a învățat-o până acum: anume că toți oamenii trebuie tratați cu respect.

Sneakers From Above.

Deși așa pare la prima vedere, scopul principal al stabilirii de granițe nu este schimbarea celorlalți. Sigur, mi-ar plăcea ca oamenii să devină mai blânzi, mai iubitori, mai morali. Știu însă că un astfel de demers este dificil. În realitate, puși în fața unor granițe, oamenii au reacții emoționale. Mulți se supără. Devin mânioși. Trec la amenințări. Te părăsesc în mijlocul conversației (așa mi s-a întâmplat zilele trecute când am spus cuiva că am fost deranjat de modul în care vorbea).

De fapt, comunicarea unor granițe este o formă de auto-respect. Este o dedicare de a nu permite unei alte persoane să dețină controlul asupra faptelor și emoțiilor mele. Este un răspuns calm pe care eu îl aleg în ciuda presiunilor și manifestărilor furtunoase ale altora.

S-ar putea ca o astfel de acțiune să ți se pară egoistă. Dar ține minte că uneori dragostea ne cere să spunem NU celor pe care îi iubim. Este oare păcat să spui NU cuiva care trece peste limitele permise într-un mod care poate deveni dăunător?

Tu ești o persoană care merită să fie respectată. Dacă nu ai făcut-o până acum, sfatul meu este să începi să îți creezi granițe peste care alții să știe că nu pot trece. Comunică-le cu blândețe dar într-un mod ferm. Și nu uita că și tu la rândul tău trebuie să arăți respect altora. Fii sensibil față de limitele pe care ei ți le impun.

De Crăciun, oferă speranță celor din jur

Predicile pe care le auzim de Crăciun au cel mai adesea o notă foarte pozitivă: trebuie să ne bucurăm, s-a născut Mesia, îngerii cântă maiestuos, păstorii exultă, magii se închină, toți suntem fericiți pentru că acum mântuirea este posibilă.

Abordăm însă foarte puțin aspectele mai triste din perioada Crăciunului. De fapt, atât în Evanghelii cât și în viața de zi cu zi, de Crăciun se întâmplă și tragedii. Pe care le ignorăm. De ce? Poate pentru că de sărbători trebuie să fim cu toții fericiți.

images

  1. Crăciunul poate însemna mult stres, neliniște sau alergare

Pentru fiecare dintre noi, pregătirile de Crăciun presupun multă alergare. Petrecem mult timp la cumpărături, gătind, decorând bradul, făcând curățenie. Și ne stresăm ca totul să fie făcut bine. Parcă nu sunt suficiente ore într-o zi. Toți cei din jur sunt grăbiți. Traficul e infernal. La supermarket nu găsim loc de parcare. Oare vom reuși să punem pe masă ceva decent? Crăciunul aduce mult stres și neliniște.

Maria și Iosif au trecut prin mai multe evenimente stresante. Gândiți-vă puțin la viața lor, înainte și după nașterea lui Isus. Mai întâi, Maria a rămas însărcinată înainte ca ei să fie căsătoriți. Cu siguranță i-a fost greu: cum să explice celorlalți că a rămas însărcinată „de la Duhul Sfânt”? Cine să o creadă? Toți au bănuit că a fost comis un păcat. Nici lui Iosif nu i-a fost ușor să ia o decizie și ar fi părăsit-o pe Maria dacă nu intervenea îngerul.

Apoi, împăratul roman a cerut ca fiecare om să se înscrie în cetatea din care provenea. Astfel, Iosif a trebuit să o ia pe Maria (însărcinată) și să plece într-o călătorie care nu era planificată, cheltuind bani care nu erau planificați.

La Betleem au parte de o altă problemă: nu mai sunt locuri la hotelul local. Nașterea este aproape, Maria trebuia să se odihnească, dar ei nu găsesc un loc de poposire… decât într-un grajd. În final, Maria naște într-o iesle (în condiții neigienice).

Pare că totul se liniștește acum. Dar după un timp un înger îi apare lui Iosif și îl grăbește să plece împreună cu Pruncul și cu Maria în Egipt, deoarece Irod caută să-i omoare. Oh, când o să se termine totul? Doamne, nu poți să-i dai o boală lui Irod și să ne scapi de el? De ce trebuie să fugim? Cum să ne descurcăm la drum cu un copil mic?

 christmas-sad-tree-400x400

  1. Crăciunul poate aduce multă durere

Există o presiune pe care o simțim cu toții: de Crăciun trebuie să fim fericiți! Dar ce te faci cu cei pentru care perioada sărbătorilor este dureroasă? Sunt mulți cei care și în acest an se vor simți singuri de Crăciun: necăsătoriți care au trecut de 35-40 ani, divorțați, văduvi, deținuți, sau cei ai căror membri de familie sunt plecați din țară. Statisticile ne spun că datorită sentimentelor de singurătate rata sinuciderilor crește în apropierea Crăciunului. Tuturor acestora li se va ura „Sărbători Fericite”, dar în inima lor s-ar putea să se regăsească mai multă durere decât fericire.

Noi nu prea vorbim despre acest lucru, dar nașterea Pruncului Isus a fost asociată și cu o durere imensă. Irod a fost atât de mânios, încât a ordonat să fie uciși toți băieții sub 2 ani din Betleem și împrejurimi. Nici nu-mi pot imagina tragedia pe care au îndurat-o părinții acestor bebeluși. Cum te-ai simți dacă ți-ar fi omorât copilul sub ochii tăi, fără nici o explicație? Cu siguranță nașterea lui Isus a provocat (în mod indirect) o mare suferință.

download (1)

Pentru mulți, Crăciunul aduce stres și durere. Dar,

  1. Crăciunul aduce și speranță

În ciuda dificultăților pe care le-au avut de înfruntat, Iosif și Maria au simțit că Dumnezeu le-a fost alături. A trimis îngerul care le-a dat explicații sau sfaturi. Le-a călăuzit pașii spre un grajd. Le-a trimis aur prin magi, asigurându-le o deplasare sigură spre Egipt. În toate acestea, Dumnezeu i-a păzit nu ferindu-i de probleme, ci fiind alături de ei în mijlocul problemelor și furnizându-le resursele necesare.

Cu tot efortul făcut de Irod, era imposibil ca Pruncul Isus să fi murit. De ce? Pentru că Dumnezeu, în suveranitatea Sa, Îl proteja în vederea împlinirii misiunii Sale. El trebuia să crească mare, să slujească omenirii și într-o zi să își dea viața pe cruce. Moartea Lui e cea care aduce speranță și pentru cei neliniștiți și pentru cei îndurerați.

Acest mesaj ar trebui să ne încurajeze și pe noi acum, când suntem în prag de sărbători. Chiar dacă 2016 nu a adus multe binecuvântări financiare, chiar dacă avem probleme de sănătate, chiar dacă cei dragi ne sunt departe, prin Domnul Isus avem speranță: speranță pentru astăzi, speranță pentru mâine și speranță pentru veșnicie.

20161223_180617_hdr

  1. Credincioșii trebuie să ofere speranță altora

De Crăciun, în jurul nostru vor exista și oameni deznădăjduiți. Dacă ne deschidem ochii, îi vom observa. Unii vor experimenta diverse tragedii și în disperarea lor nu vor ști la cine să alerge după ajutor.  Creștinul care are speranța adusă de Cristos își va face timp să o ofere și altora.

În luna decembrie, în colaborare cu organizațiile GAIN si Alege Viața am adus bucurie în inimile a 250 copii din Chinteni, Mociu, Lunca Mureșului, Băișoara sau Cluj (Asociația Autism Transilvania). Nu am dăruit decât un mic cadou (shoebox) și un scurt îndemn biblic. Sper însă că fiecare dintre ei s-a simțit iubit măcar o clipă de Cel plin de dragoste coborât în ieslea Betleemului. A fost doar o sămânță, dar care poate într-o zi va crește și va aduce rod. Și împreună cu aceștia vom învăța și noi că am fost binecuvântați ca să fim o binecuvântare.

Crăciun Fericit!

Când Cristina ta sau David al tău ajung centrul vieții tale

Când un copil intră în viața ta, toate lucrurile se transformă.

Îți amintești cum a fost când s-a născut băiețelul sau fetița voastră? Îți mai aduci aminte cum îți tresălta inima când îi auzeai plângând?

Nașterea unui copil face ca prioritățile noastre să se schimbe. Programul părinților începe să se ajusteze după nevoile copiilor. David trebuie dus și adus de la școală. Trebuie să petreci un timp zilnic cu Cristina. Pe Sami trebuie să îl ajuți la teme. Lui Dani trebuie să îi iei lecții de engleză și fotbal, iar Mirelei lecții de pian și balet.

Chiar și numărul de bagaje de care ai nevoie în călătorie se schimbă odată cu venirea copiilor în lume. Nu vă mai ajunge o singură geantă. Vă mai trebuie încă una pentru bebeluș, plus un scaun de mașină, plus un cărucior, plus jucării și lista continuă.

În timp ce odorul lui mama și tata crește, pe nebăgate de seamă viața noastră începe să graviteze în jurul lui. Ne străduim să devenim părinți cât mai buni și depunem multe eforturi pentru a-i asigura un viitor fără griji.

Și astfel Cristina ta sau David al tău pot să devină centrul vieții tale.

Dacă ești necredincios, nu ai nici o problemă. Nu îți pui nici un fel de întrebare. Eu însă, credincios fiind, sunt pus în fața unei dileme. Dilema mea este aceasta: îl iubesc eu mai mult pe copilul meu sau pe Dumnezeu? Mă închin eu mai mult copilului meu sau lui Dumnezeu? Gravitează viața mea în jurul copilului meu sau a lui Dumnezeu?

291e830700000578-0-image-a-51_1439246073916

Aceeași dilemă a experimentat-o un tată care a trăit cu aproximativ 3000 ani în urmă. Tatăl acesta avea un fiu și viața lui tindea să graviteze în jurul copilului. Dar nu putem să îl acuzăm prea tare. “Băiatul lui tata” se născuse ca urmare a unei minuni de la Dumnezeu, după o așteptare îndelungată. Soția lui era stearpă și bătrână. Omenește vorbind, orice doctor le-ar fi spus că există șanse zero pentru a avea vreun urmaș. Și totuși Dumnezeu le-a dăruit pe Isaac.

În timp, inima lui Avraam s-a lipit de băiatul lui atât de tare încât Dumnezeu a trebuit să îl pună la încercare.

Du-te pe muntele Moria și adu ca jertfă pe singurul tău fiu, pe Isaac, pe care îl iubești. Imaginați-vă ce a fost în inima lui Avraam. Era devastat. Cum să aduci ca jertfă pe unicul tău fiu, pe care îl iubești atât de mult?

Era un test despre închinare. Oare cui se închina mai mult Avraam: lui Dumnezeu sau copilului său? Oare pe cine iubea mai mult Avraam: pe Creatorul său sau pe feciorul său?

Dificilă alegere a trebuit să facă Avraam ! Dar de fapt e aceeași alegere pe care o avem de făcut și noi astăzi, ca și părinți creștini.

Cine e în centrul vieții noastre? Cristina, David, Beni, Dana… sau Dumnezeu?

Nu vă grăbiți să spuneți că Dumnezeu este pe primul loc în viața voastră.

Cunosc părinți care sunt plini de resentimente din cauza unei întâmplări în care copilul lor a fost nedreptățit de un dascăl sau a fost jignit de un alt copil. Ți se sfâșie inima când vine copilul acasă plângând. Cum și-au permis să-i producă suferință copilului meu?

Trebuie să ne întrebăm dacă nu am ajuns să dezvoltăm o prea mare sensibilitate față de copilul nostru. Ne este greu să rezistăm la presiunile lui de a căpăta ultimele gadgeturi. Îi permitem să facă lucruri la limita moralității, doar pentru că „și ceilalți o fac.” Îi învinovățim pe copiii altora dar refuzăm să acceptăm că și copilul nostru ar fi putut greși. Ajungem să ne distanțăm de alte familii din cauza neînțelegerilor dintre copii și nu împlinim porunca de a ierta din toată inima.

În plus, din pricina căutării fericirii copiilor, unii din noi ajung să frecventeze tot mai puțin activitățile bisericii. Cristina are concert de pian sau concurs de balet. David are meci de fotbal. Duminica. Dar suntem gata să facem orice pentru ei, mai ales că sunt talentați și am vrea să-și asigure un viitor. Și oricum ne-am săturat să tot căutăm argumente la plângerea lor că mersul la biserică este plictisitor.

Deși cu inima sfâșiată, Avraam a trecut testul. Nu micșorând dragostea lui pentru Isaac, ci crescând dragostea lui pentru Dumnezeu.

Soluția la dilema pe care am prezentat-o mai sus nu este să îmi iubesc copiii mai puțin. Dimpotrivă, trebuie să îi iubesc cât pot de mult. Soluția însă este să îmi măresc iubirea față de Dumnezeu. Nu copiii trebuie să fie în centrul vieții mele, nu ei sunt motivul meu de a trăi. Mă cutremur de fiecare dată când aud părinți creștini spunând copiilor lor, „Tu ești viața mea. Nu aș putea trăi fără tine.”

Fiecare dintre noi are o anumită chemare și un rol în planul lui Dumnezeu. Suntem chemați să Îl iubim  mai întâi pe El. Apoi să dăm prioritate relației cu partenerul. Și abia apoi vin copiii. Ei sunt extrem de importanți și ne-au fost încredințați ca să-i iubim și să le purtăm de grijă. Dar nu să facem din ei niște idoli.

Atenție la ispitirile estivale

Am intrat de curând într-o perioadă specială a anului, în care unii deja se bucură de felurite atracții estivale cum ar fi concedii, vacanțe, sejururi, piscine, litoraluri, ștranduri, băi termale și altele asemănătoare.

În timp ce vă pregătiți să decolați spre următoarea distracție de vară, permiteți-mi să vă atrag atenția asupra importanței păstrării curăției sexuale, atât la nivel de minte cât și la nivel de trup.

Unii veți răspunde imediat, Lasă-mă în pace, vreau să mă distrez. Doar pentru asta merg în concediu. La urma urmei, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. 

Dacă gândești astfel și ești necredincios, treaba ta. Fă cum vrei. Dacă ești însă credincios, vreau să îți aduc aminte că un creștin este creștin și la piscină. Un creștin îl reprezintă pe Cristos și pe litoral.

Astfel, căldura din timpul verii face ca multe femei să se îmbrace într-un mod care este provocator pentru bărbații care caută puritatea sexuală. Dacă tentațiile pot fi mari pe stradă, cu atât mai mult pe plajă.

Noi nu putem aduce prea multe schimbări în ce privește indecența celor din “lume”, dar avem capacitatea să ne păzim propria inimă și proprii ochi.

wonderland-644x415

Iată câteva sugestii pentru cei care vor să-și păstreze curăția în timpul verii, în contextul concediilor, în locuri în care se poartă ținute provocatoare.

Pentru bărbați

Domnul Isus a spus odată că dacă cineva “se uită la o femeie ca să o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Poate consideri că aceste cuvinte nu se aplică și concediului tău la Marea Neagră. Greșești.

De aceea, alege cu grijă locul în care îți vei petrece vacanța. Dacă știi că într-o anumită locație femeile umblă mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, atunci evită acel loc.

Înainte de plecarea în concediu, roagă-te. Mai ales dacă știi că ești slab în fața ispitelor. Roagă-te pentru putere, pentru a-ți păstra inima curată. Fii gata să Îl chemi pe Dumnezeu în ajutor ori de câte ori simți că tentația este prea puternică.

Apoi, memorează câteva versete pe care să le poți reproduce când ești ispitit. Psalmistul spunea că strângerea Cuvântului în inima lui îl ajută în lupta împotriva păcatului (Psalm 119:11). Un verset pe care îl poți memora este următorul: Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie (1 Tesaloniceni 4:3).

Pe plajă, printre alte atracții seducătoare, o influență negativă asupra ta o pot avea și cântecele difuzate la volum maxim. De aceea, din când în când ascultă muzică creștină la căști. Ia cu tine pe plajă și o carte creștină. Cărțile și cântările cu mesaj spiritual te pot ajuta să te concentrezi într-o altă direcție și astfel să nu dai curs gândurilor murdare.

Dacă familia ta este cu tine, joacă-te cu copii, comunică cu ei, veghează-i. Găsește-ți alte lucruri de făcut încât să nu trebuiască să privești continuu în jur, mai ales în direcții în care știi că vei fi ademenit.

Pentru femei

Sfatul meu este să vă îmbrăcați cu decență, atât pe stradă cât și la plajă. Încercați să purtați o ținută care să conducă spre cât mai puține gânduri păcătoase în cei din jur. Știu că veți spune că problema este în primul rând a bărbaților și că e responsabilitatea lor să își țină în frâu imaginația. Aveți dreptate. Dar în același timp avem datoria să nu devenim o piatră de poticnire pentru fratele nostru, printr-un comportament public senzual.

În călătoriile mele prin Asia, întotdeauna am apreciat modul în care se îmbrăcau la plajă fetele creștine locale. Costumul lor de baie era dintr-o piesă, adesea fiind însoțit de un tricou sau un pantalon scurt pe deasupra.

Știu, noi trăim într-o altă cultură, în care valorile sunt diferite. Și totuși, dacă vreți să impresionați prin ceva, etalați mai degrabă o personalitate pozitivă și evlavioasă decât calitățile voastre trupești.

 În final, dacă ai ajuns până la capăt cu citirea acestei postări, îți mulțumesc. Ca răsplată, înalț o rugăciune pentru tine. În timp ce te vei bucura de beneficiile soarelui și apei, caută să lupți pentru curăția inimii, aducându-ți aminte că privirea plină de poftă poate fi ținută sub control.  

Cum să reacționezi față de cei care părăsesc Biserica?

Se întâmplă un lucru trist. Întâlnesc tot mai mulți oameni care părăsesc Biserica. Unii, este adevărat, se transferă la o altă biserică locală, cu nădejdea unei experiențe viitoare mai pozitive. Alții însă renunță la credință. Când sunt întrebați de motivația deciziei lor, ei împărtășesc de obicei experiențe dureroase, argumente științifico-filozofice sau incapacitatea de a trăi la un standard moral înalt.

Cine sunt aceștia?

  • Un licean care a ajuns la concluzia că evoluționismul are baze științifice mai solide decât creștinismul
  • Un student care a crescut în biserică, a fost dus la școala duminicală, a recitat poezii în adunare, dar nu a rezistat atracțiilor și plăcerilor lumești
  • Un tânăr dezamăgit de ipocrizia pe care a văzut-o în jurul lui (creștini care nu trăiau la standardele pe care le predicau)
  • Un adult care a fost rănit de prietenii săi creștini egoiști

Sau mulți alții. Care declară că experiențele lor negative le-au subminat credința în Biserică și în cele din urmă în Dumnezeu.

Cred că cei mai mulți dintre noi au cunoscut credincioși care au părăsit credința. Poate știm pe cineva care e gata să o facă chiar acum. Cum ar fi cel mai bine să răspunzi într-o astfel de situație?

  1. Ascultă-i și caută să-i înțelegi

Tendința noastră va fi să le predicăm. Să le spunem cât de greșită este decizia lor și cât de rău vor ajunge. Să le cităm versete din Biblie.

Să nu uităm însă că unii dintre ei vor fi fost crescuți în familii de credincioși. Au mers la o școală creștină. Au participat la tabere biblice de vară. Au memorat versete. Ei știu că Isus a venit să moară pentru păcatele lor. Ei știu că El vrea să le dea o viață din belșug. Și deși știu toate acestea, au ales să dea înapoi de la calea credinței.

Pentru că ei cunosc toate acestea lucruri, urechea le va fi închisă la predicile tale. Mai degrabă ar avea nevoie de cineva să îi asculte. S-ar putea ca în mintea lor decizia luată să fi părut logică și necesară. Au petrecut săptămâni, luni sau chiar ani înainte de a face acest pas. Nu le-a fost ușor.

În loc să le recităm amenințător pasaje din Scriptură, mai degrabă să încercăm să îi ascultăm și să înțelegem ce s-a întâmplat. Cum s-a ajuns aici? Este vorba despre experiențe dureroase? Sau despre nelămuriri la nivel doctrinar? Care ar trebui să fie pașii următori?

  1. Nu îi privi ca pe niște dușmani

De-a lungul anilor, am văzut numeroși tineri care au început să umble pe calea credinței pentru ca mai târziu să se abată de la ea. Fiecare caz este o reamintire că în jurul nostru se poartă o bătălie spirituală pentru sufletele oamenilor. Cei ce pleacă din Biserică nu sunt dușmanii noștri. Sunt mai degrabă victime ale celui rău.

Mulți dintre ei sunt oameni care au fost răniți. Au trecut prin experiențe dureroase. Le-a murit un copil. Un prieten a căpătat o boală incurabilă. Fata le-a fost violată. Ei ajung să se întrebe, “Cum poate un Dumnezeu iubitor și atotputernic să permită atâta suferință în lume?”- și nu sunt mulțumiți de răspunsurile primite.

Umblarea pe calea lui Dumnezeu presupune plătirea unui preț pe care unii nu sunt gata să îl acorde. Văzând comportamentul lor și auzind cuvintele lor, vei fi ispitit să te superi, să îi socotești ca pe niște dușmani care te-au trădat. Caută însă să reacționezi diferit, arătând compasiune. Făcând astfel, s-ar putea să le încetinești pașii prin care se îndepărtează de Dumnezeu.

girl-sitting-in-church-large

      3. Continuă să le arăți dragoste

Astăzi, sunt tot mai mulți cei care pleacă și închid după ei ușa bisericii. Nu înseamnă că nu mai cred în Dumnezeu. Nu înseamnă că sunt atei. Eventual sunt agnostici. Sau dezamăgiți. Sau dornici să profite măcar un timp de plăcerile pe care lumea le oferă.

Unii vor pleca furioși, alții dezamăgiți, alții indiferenți. Oricum ar fi, spune-le că vei continua să îi iubești, să te rogi pentru ei și să fi disponibil când vor avea nevoie de tine. Că la tine vor găsi adăpost și compasiune. Spune-le că ușa ta va fi mereu deschisă pentru ei.

Ar fi groaznic ca ei să găsească în lume prieteni loiali care să îi înțeleagă mai mult, să îi iubească mai mult, să îi respecte mai mult, sau să le acorde mai mult har decât au primit în Biserică.

  1. Caută să adresezi din timp propriile-ți îndoieli sau ale celor din jur

Deși nu ne place să o recunoaștem, niciunul dintre noi nu are o credință perfectă. Undeva în străfundul nostru fiecare experimentăm îndoiala. La urma urmei, suntem într-un proces continuu de creștere în credință.

Biserica ar trebui să creeze un mediu în care oamenii să se simtă liberi să-și adreseze întrebările, să-și exprime îndoielile. Am văzut părinți care și-au certau copiii pentru că au pus întrebări “ciudate”. Nu cred că e sănătos ca întrebările să fie evitate. Întrebările copiilor mei mă forțează să caut răspunsuri cu privire la ce și de ce cred.

Isus a cerut credință de la urmașii Săi, dar El a avut răbdare cu cei îndoielnici ca și Toma. Dacă noi nu abordăm întrebările incomode, dacă îi disprețuim și ridiculizăm pe cei care le pun, atunci să nu ne mirăm că mai târziu aceștia vor întoarce spatele creștinismului și ulterior chiar a relației cu Dumnezeu.

leavingchurch

     5. Nădăjduiește că acea persoană se va întoarce înapoi la credință

Credincioșii ai căror rude sau prieteni aleg să părăsească Biserica nu trebuie să dispere. Ei pot să rămână încrezători. În loc să-i condamne, ei ar trebui să continue să-i iubească, să le arate răbdare și să le ofere un model cristic de viață creștină.

Din păcate, unii din cei care părăsesc Biserica au parte de comentarii atât de acide din partea credincioșilor încât nu vor regreta vreun moment pasul făcut. Dacă însă li se va arăta dragoste, s-ar putea ca ulterior să le pară rău, să își vină în fire și într-o zi să se întoarcă la Dumnezeu, care e gata să îi ierte- ca un Păstor care caută oaia rătăcită și ca un Tată care așteaptă întoarcerea fiului risipitor.

  1. Întreabă-te dacă nu cumva și cei care rămân au o parte de vină

În cele din urmă, fiecare persoană care pleacă trebuie să constituie un moment de cercetare pentru cei care rămân. Oare puteam face mai mult? Oare nu puteam preîntâmpina această plecare? Oare problema este doar nebunia, egoismul și păcatul celui care pleacă? Oare am fi putut să îi purtăm de grijă mai bine? Oare ne-am rugat suficient? Oare în focalizarea noastră pe proiecte mari nu am neglijat sufletul lui/ei? Oare nu am trecut cu vederea semnalele primite? Oare am manifestat față de el/ea dragostea lui Cristos? Oare nu am fost prefăcuți?

Iar dacă greșelile trecutului nu le mai putem îndrepta, măcar să învățăm din ele și să nu le mai repetăm în viitor.

 

Manny Pacquiao și câteva lecții despre raportarea la cei “păcătoși”

Zilele trecute… Stau la rând într-un supermarket… În fața mea, doi liceeni care se comportă ca niște homosexuali. Mă încearcă diferite sentimente: de la teama de a mă apropia la dorința de a interacționa cu ei, de la repulsia față de păcat la mila față de păcătoși, de la impulsul de a-i judeca la îngrijorarea că astfel de momente se vor înmulți pe măsură ce timpul va trece. Aleg să nu spun nimic. Dar, totuși mă întreb, “Oare ce ar trebui să simt, să spun, să fac, într-o astfel de situație?”

Credincioșii se raportează  în moduri diferite la cei „păcătoși”. Poate fi un homosexual. Un musulman radical. O femeie care a făcut avort. Un transsexual. Un angajat norvegian al Barnevernet. (Și lista poate continua.)  Unii dintre noi cheamă judecata lui Dumnezeu asupra acestora. Conduși de o “mânie sfântă”, ei pot trece la atacuri violente, distrugeri materiale sau îmbrânceli fizice. La cealaltă extremă se află cei care cred că nu au dreptul să judece pe nimeni- “Dumnezeu iubește pe toți oamenii, deci și noi ar trebui să-i acceptăm.”

Manny Pacquiao este unul din cei mai mari boxeri ai lumii din toate timpurile iar în Filipine este erou național. (Îmi amintesc de o experiență terifiantă avută într-o duminică dimineața în 2007. Călătoream cu un taxi în Manila chiar când la radio se transmitea în direct o luptă a lui. Taximetristul trăia meciul din toate fibrele lui, mișcându-și brațele pe volan în concordanță cu comentariile crainicului. A fost o minune că am ajuns acasă fără să facem accident.)

În urmă cu câțiva ani Manny Pacquiao a devenit creștin evanghelic, fiind influențat printre altele de cartea Viața condusă de scopuri a lui Rick Warren. Acum, el vorbește tuturor despre credința lui în Dumnezeu, despre importanța nașterii din nou și a citirii Bibliei.

Manny-Pacquiao-Bible

De ce l-am amintit pe Manny? Deoarece în urmă cu câteva săptămâni a intrat în atenția lumii întregi după ce la un interviu televizat a făcut această declarație: “Chiar și bunul simț ne-o spune. Vedeți vreun animal împerechindu-se cu același sex? Animalele sunt mai bune pentru că ele disting masculul de femelă. Dacă bărbații se împerechează cu bărbați iar femeile cu femei atunci sunt mai răi decât animalele.”

Aceste declarații au provocat un șoc în întreaga lume. O mulțime de vedete l-au criticat dur, etichetându-l ca “bigot”, ”intolerant” și în multe alte feluri care nu se pot menționa aici. Pentru declarațiile sale, Pacquiao a suferit și consecințe la buzunar, Nike (sponsorul lui principal) declarând că își încheie contractul cu el din cauza afirmațiilor sale “oribile”.

Trebuie menționat că Manny și-a cerut public iertare destul de repede, spunând „Îmi pare rău pentru că am rănit pe unii oameni comparând homosexualii cu animalele. Îmi cer iertare de la cei pe care i-am rănit.” Pentru unii, regretul său a fost convingător, pentru alții mai puțin.

Întrebarea rămâne: Cum să ne raportăm la cei “păcătoși”, la cei a căror moralitate ne repugnă?

 Trebuie să știm ce și când să spunem

Există în Proverbe 26 două versete consecutive care ne intrigă: v.4 Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu semeni și tu cu el; v.5. Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept. Adică, ne trebuie înțelepciune să știm când să vorbim cu cei “nebuni” și când să tăcem.

Nu cred că Manny a fost inspirat în alegerea cuvintelor sale. El ar fi putut folosi o altă comparație pentru a-și exprima dezacordul față de homosexualitate. Din păcate, cuvintele spuse fără înțelepciune pot ajunge să ne discrediteze. Cu riscul de a supăra pe mulți din cei ce vor citi această postare, cred că în aceeași categorie (“cuvinte neinspirate”) intră și afișele cu Opriți Bavernevet- ucigași, naziști, monștri, teroriști etc.

Trebuie să folosim principii sănătoase de interpretare a Bibliei

Zilele trecute un credincios îmi enunța o mare aberație: “Noi nu trebuie să interpretăm Biblia, trebuie doar să facem ceea ce ne spune ea.” Având o astfel de gândire, nici nu e de mirare că foarte mulți credincioși ajung să creadă tot felul de ciudățenii, încălcând flagrant principiile sănătoase ale hermeneuticii biblice.

Legat de subiectul nostru, e important să găsim răspunsuri biblice la câteva întrebări: De ce homosexualii trebuiau omorâți cu pietre potrivit Legii Vechiului Testament? Ce s-a schimbat odată cu venirea în lume a Domnului Isus? Ce principii să folosim astăzi în raportarea la cei păcătoși?

 Trebuie să continuăm să luptăm pentru adevăr

Cultura în care trăim devine tot mai ostilă față de principiile tradiționale creștine. Un profesor biblic a spus de curând că Ioan 3:16 nu mai este cel mai citat verset din Biblie. În această vreme a toleranței, cel mai cunoscut verset a devenit “Nu judecați!”.

Un lucru pe care îl apreciez la Manny P. este curajul de a declara public crezul său, chiar dacă acesta se situează împotriva toleranței promovate insistent în generația noastră. Trebuie să continuăm să luptăm pentru adevăr. Prin biserica noastră, în lunile trecute am fost unul din cei care au strâns semnături pentru modificarea Constituției (căsătoria să fie definită ca și uniune între “un bărbat și o femeie” și nu între “doi soți”, cum este acum).

pacq_3115733b

 Trebuie să fim gata să plătim prețul

Din cauza declarațiilor sale, Manny a pierdut milioane de dolari. Printre alți sponsori, Nike și-a retras susținerea, punându-l pe boxer la colț și exprimându-și sprijinul pentru comunitatea homosexuală. Ca răspuns, filipinezul a declarat că pentru El e mai important să afirme ceea ce Dumnezeu susține în Cuvântul Său decât să primească acești bani.

 A sta de partea adevărului ne va aduce prejudicii omenești. Dumnezeu însă vede totul și va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

  Lupta pentru adevăr se face iubind pe oameni

Domnul Isus nu s-a separat de cei păcătoși. A petrecut timp cu vameșii și prostituatele, permițându-le să Îl atingă sau să mănânce cu El. Acest lucru a îngrozit pe farisei. Deși Isus a folosit și cuvinte mai dure față de păcatul celor din jur, el nu le-a vorbit cu ură. Când se uita la noroadele din jur, îi era milă (compasiune) deoarece vedea că erau ca niște oi necăjite, risipite și fără păstor.

Cum ne arătăm dragostea față de homosexuali? Câți dintre noi am invitat să doarmă în casa noastră un țigan sau un om al străzii? A avut cineva curajul să invite la masă un homosexual? Ar putea careva să îl privească cu dragoste? Putem trece dincolo de stratul de la suprafață și să îl privim nu ca pe răzvrătit scârbos ci ca pe un om pe care Dumnezeu îl iubește?

 Concluzie

Există două expresii pe care le cunoaștem cu toții, dar pe care ne vine greu să le aplicăm. Prima spune “Urăsc păcatul dar iubesc pe păcătos”, iar a doua “Trebuie să spunem adevărul în dragoste”. Ușor de spus, greu de înfăptuit. Doamne, ajută-ne!

De ce autoflagelarea nu aduce merite înaintea lui Dumnezeu

Astăzi este Vinerea Mare. Cu adânc respect și profundă recunoștință, creștinii își amintesc de răstignirea Domnului Isus pe crucea de pe dealul Golgotei. Pe lângă cei mai mulți care comemorează acest eveniment crucial prin meditație, există și alții care folosesc Vinerea Mare ca un prilej de a-și arăta devoțiunea față de Isus Cristos într-o formă extremă.

Pe când locuiam în Filipine am venit în contact cu acte radicale de penitență practicate de fanatici religioși. În fiecare an, în Vinerea Mare zeci de voluntari repetă drumul crucii și ajung literalmente să fie răstigniți pe cruce. Tradiția aceasta atrage mii de vizitatori și turiști, curioși să vadă acest spectacol sângeros.

Și în România se realizează transpuneri publice în stradă a evenimentelor de Paști, dar este mai degrabă o piesă de teatru. În Filipine sângele țâșnește cu adevărat de la lovitura bicelor, iar penitenților le sunt bătute în mâini și picioare cuie adevărate de 5 cm.

După parcurgerea unui drum lung în care unii voluntari se autoflagelează iar alții poartă cruci grele pentru a-și arăta dedicarea față de Isus Cristos, procesiunea ajunge la locul răstignirii. Aici, câțiva “soldați romani” îi atârnă pe cruce, unde vor rămâne până când vor simți că păcatele le-au fost curățite.

Deși Biserica Catolică nu este de acord cu această practică, considerând-o fanatică și superstițioasă, penitenții cred că jertfa lor le va aduce favoare în ochii lui Dumnezeu și le va împlini rugăciunile. Este nevoie de aproximativ o lună pentru vindecarea rănilor provocate de cuie, dar aceștia spun că este un preț mic față de iertarea păcatelor pe care o obțin prin acest ritual extrem.

Filiipne sange

Cum trebuie să privim aceste acte? Știm că autoflagelarea a fost practicată și în Evul Mediu de unii călugări sau asceți. Cu siguranță și astăzi în mod mai izolat (vezi publicitatea făcută grupului Opus Dei de către Codul lui Da Vinci). Pot astfel de acte fizice extreme să aducă beneficii spirituale? Ce putem spune despre miile de români care înconjoară în fiecare an în coate și genunchi Mănăstirea Nicula? Ca o informație suplimentară, flagelarea este practicată și de unii adepți ai islamului și hinduismului.

Eu nu cred că o astfel de flagelare și chinuire fizică ne poate aduce beneficii spirituale. Dimpotrivă, există câteva motive care mă fac să cred că ea nu îi face plăcere lui Dumnezeu.

În primul rând, dacă noi suntem credincioși, trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, așa cum menționează apostolul Pavel. A ne face rău trupurilor noastre înseamnă a merge împotriva voii lui Dumnezeu.

În al doilea rând, autoflagelarea descoperă o perspectivă greșită asupra rugăciunii și a caracterului lui Dumnezeu. Biblia Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind un Tată care aude și răspunde rugăciunilor copiilor Săi. El nu este un tiran sau un zeu idolatru pe care trebuie să îl convingi prin sacrificii extreme.

În al treilea rând, Domnul Isus ne-a poruncit un alt mod prin care să comemorăm suferințele și moartea Sa pe cruce, și anume Cina Domnului (1 Corinteni 11)- împărtășirea cu sângele și trupul Lui.

În al patrulea rând, prin astfel de acte negăm suficiența jertfei lui Cristos pe cruce, ca și ispășire pentru păcatele noastre. Dumnezeu ne iartă păcatele doar prin sângele curs la Calvar, nu prin efortul nostru, oricât de mare ar fi el. Noi nu putem să ne câștigăm mântuirea sau să ne curățim de păcate prin aceste acte exterioare. Mântuirea și iertarea ni le putem însuși prin credință și pocăință, care sunt atitudini interioare.

5579436-philippines-scenes-de-crucifixion-pour-le-vendredi-saint

În loc să ne auto-chinuim trupul din motive religioase, să ne amintim că avem alte opțiuni care implică „suferința” trupească. Una din acestea ar fi postul, care ne poate ajuta la înfrânarea poftelor și la o concentrare mai puternică asupra închinării noastre față de Dumnezeu.

Uneori e mai ușor să te biciuiești pe tine însuți decât să împlinești alte porunci clare ale Scripturii: să vestești altora Evanghelia, să vizitezi un copil bolnav în spital, să ierți pe dușmanul tău sau să dai cămașa de pe tine celui lipsit.

De Sărbătoarea Învierii, să ne amintim de cuvintele Mântuitorului de pe cruce: S-a isprăvit!!! Aceasta înseamnă că răscumpărarea noastră a fost desăvârșită iar plata pentru TOATE păcatele noastre a fost efectuată. Deoarece crucea a fost o lucrare isprăvită în mod perfect, credincioșii de astăzi nu mai pot adăuga nimic la ea. Nici măcar auto-biciurea.

Cristos a înviat!

Cristos este astăzi viu!