Regizorul divin din culise

Nu sunt un mare amator al teatrului. Nici nu mai știu când am mers ultima dată să vizionez o piesă. Dar îmi aduc aminte că la sfârșitul reprezentației actorii au fost aplaudați. Însă nu doar actorii. Ci și mulți alți oameni pe care nu îi văzusem pe scenă. Au fost apreciați și scenograful și coregraful și machiorii și scenariștii și încă alții… Dincolo de ce a fost vizibil, o parte din acțiuni au fost realizate în spatele scenei. În culise.

Conform D.E.X., culisă= “Spațiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intră actorii în scenă, folosit și pentru a sugera cadrul unde se petrec sau se hotărăsc unele acțiuni dramatice la care publicul nu asistă.”

Interesant. În culise “se petrec sau se hotărăsc unele acțiuni dramatice la care publicul nu asistă.”

În lista celor care au adus o contribuție la buna desfășurare a piesei de teatru, am neglijat intenționat să îl menționez și pe regizor. De fapt, rolul lui a fost cel mai important. El cunoștea cel mai bine cum ar fi trebuit să se desfășoare piesa. Și tot el veghea ca lucrurile să se întâmple conform planului stabilit.

În timpul desfășurării unei piese de teatru, regizorul rămâne în culise. El este invizibil pentru publicul din sală. Spectatorii pot să nici nu conștientizeze existența lui. Dar faptul că el nu intră pe scenă nu înseamnă că este pasiv. De fapt, în culise se lucrează intens.

Și în viața noastră se întâmplă multe lucruri în spatele scenei. Acestea sunt realități pe care poate nu le conștientizăm deoarece sunt invizibile pentru moment.

Clipe de neliniște. Nesiguranță. Teamă. Împrejurări care ne copleșesc. Uși închise. Oameni potrivnici.

Sunt multe momente în viață în care Dumnezeu este invizibil și tăcut. Când pare absent, distant sau nepăsător. Ai răbdare. El lucrează. În spatele scenei. În culise. Mai devreme sau mai târziu vei realiza că El a plasat actorii din viața ta (și pe cei răi și pe cei buni) la locul potrivit. Când în final cortina se va ridica, vei observa că distribuția a fost perfectă, iar Regizorul din culise a fost întotdeauna în control.  Chiar dacă nu a intrat pe scenă în fiecare act.

Estera nu a înțeles motivul pentru care a rămas orfană. Mulţi ani și-a plâns părinţii de care s-a despărțit prea devreme. Până în ziua în care Marele Regizor i-a încredințat un nou rol: Cenușăreasa. Astfel, sărmana fată a devenit într-o zi soţia împăratului Persiei. Și, din acest rol, datorită acțiunilor sale curajoase, a reușit să salveze poporul evreu de la moarte.

Interesant este că în cartea Estera, numele „Dumnezeu” nu este menţionat niciodată. Dar oare a fost El absent? Nicidecum. El s-a implicat cu putere, operând din culise ca un regizor măiestru. Astăzi, în ziua de Purim evreii obișnuiesc să se costumeze pentru a celebra acele evenimente. Mulți dintre ei poartă măști, ca un semn al credinței într-un Dumnezeu care, deși nemenționat, a lucrat cu tărie din spatele scenei.

Iosif nu a înțeles motivul pentru care a fost vândut de frații săi ca sclav. Neemia nu a știut de ce a devenit slujbaş al împăratului Artaxerxe. Rut pare că a ales la întâmplare să culeagă spice de pe pământul lui Boaz, ruda ei îndepărtată.

Au trebuit să treacă mai mulți ani ca fiecare din ei să priceapă. Nimic nu a fost la întâmplare. Regizorul din spatele scenei i-a distribuit în roluri strategice. Iosif a scăpat viața familiei sale. Neemia a avut un rol determinant în reconstrucția zidurilor Ierusalimului. Pe linia genealogică a lui Rut urma să se nască împăratul David, și, ulterior, Mesia.

behind-the-scenes-logo-510x382

Dumnezeu lucrează adesea din culise. El nu intră pe scenă în fiecare act al vieții tale, deși poate ți-ai dori acest lucru. Dacă astăzi este tăcut, fii convins că El lucrează pentru ca tu să ai mâine succes în rolul în care te-a distribuit.

Fără a avea această perspectivă, vei privi cu amărăciune momentele de neîmplinire și eşec (care sunt inevitabile). Fără a avea siguranța implicării active a Regizorului Divin, vei pierde ocaziile de a recunoaște mâna Lui la lucru. Dumnezeu nu operează doar prin miracole inexplicabile. O face și prin evenimente cotidiene, cum ar fi un tată care spune copilului său “Îmi pare rău” sau un frate care decide să ierte o nedreptate comisă împotriva sa.

Dacă ai un vis de la Dumnezeu care încă nu s-a împlinit, dacă rugăciunile tale nu au primit încă răspuns, dacă eşti tentat să renunți la chemarea ta, amintește-ți de Regizorul din culise. El ți-a încredințat ție un rol unic. Datorită darurilor cu care ai fost înzestrat, tu singur poți să joci în acest rol. El a fost creat special pentru tine. Nimic nu este la întâmplare. Chiar dacă acum îl simţi pe Dumnezeu absent sau neimplicat, mai târziu vei realiza că El a fost timpul alături de tine. Continuă să-ți joci rolul cu pasiune și încredere.

Advertisements

Respect!

Tu ești o persoană care merită să fie respectată. Și eu sunt o persoană care merită să fie respectată. Nu pentru că am fi noi mai deosebiți decât alții. Nu pentru că am fi avut realizări speciale. Pur și simplu merităm respect deoarece suntem ființe umane, create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Din păcate, unii oameni se raportează la cei din jur într-un mod care denotă lipsă de respect. Îi tratează pe ceilalți ca pe niște copii. Uneori încearcă să manipuleze, apelând la sentimente de vinovăție ca să își atingă ținta. Alteori insistă să discute despre subiecte de care ceilalți nu sunt interesați.

Nu știu cum faceți voi, dar eu în fața unor astfel de oameni am învățat să stabilesc niște granițe. Granițele sunt niște linii imaginare care ne ajută să ne protejăm emoțional (uneori și fizic). Ele comunică celorlalți limitele în cadrul cărora au dreptul să ne trateze.

Poate că tu ești altfel, dar eu nu vreau ca cineva să țipe la mine. Nu vreau ca vreun prieten să aibă o atitudine continuu negativă și critică față de mine. Nu vreau ca vecinul să înjure de față cu copiii mei. În astfel de situații, am învățat să arăt respect dar și fermitate. Să mă adresez într-un mod asertiv, non-confruntativ. Să spun de exemplu: Prin modul în care mi-ai vorbit m-am simțit tratat fără respect. Poți să reformulezi ce ai spus?  

A-mi comunica granițele într-un mod care arată respect nu este un lucru ușor. Dar este necesar. Mie, îmi va oferi spațiul de care am nevoie pentru a mă dezvolta într-un mod sănătos și echilibrat. Celeilalte persoane îi va dărui o lecție pe care probabil nu a învățat-o până acum: anume că toți oamenii trebuie tratați cu respect.

Sneakers From Above.

Deși așa pare la prima vedere, scopul principal al stabilirii de granițe nu este schimbarea celorlalți. Sigur, mi-ar plăcea ca oamenii să devină mai blânzi, mai iubitori, mai morali. Știu însă că un astfel de demers este dificil. În realitate, puși în fața unor granițe, oamenii au reacții emoționale. Mulți se supără. Devin mânioși. Trec la amenințări. Te părăsesc în mijlocul conversației (așa mi s-a întâmplat zilele trecute când am spus cuiva că am fost deranjat de modul în care vorbea).

De fapt, comunicarea unor granițe este o formă de auto-respect. Este o dedicare de a nu permite unei alte persoane să dețină controlul asupra faptelor și emoțiilor mele. Este un răspuns calm pe care eu îl aleg în ciuda presiunilor și manifestărilor furtunoase ale altora.

S-ar putea ca o astfel de acțiune să ți se pară egoistă. Dar ține minte că uneori dragostea ne cere să spunem NU celor pe care îi iubim. Este oare păcat să spui NU cuiva care trece peste limitele permise într-un mod care poate deveni dăunător?

Tu ești o persoană care merită să fie respectată. Dacă nu ai făcut-o până acum, sfatul meu este să începi să îți creezi granițe peste care alții să știe că nu pot trece. Comunică-le cu blândețe dar într-un mod ferm. Și nu uita că și tu la rândul tău trebuie să arăți respect altora. Fii sensibil față de limitele pe care ei ți le impun.

De Crăciun, oferă speranță celor din jur

Predicile pe care le auzim de Crăciun au cel mai adesea o notă foarte pozitivă: trebuie să ne bucurăm, s-a născut Mesia, îngerii cântă maiestuos, păstorii exultă, magii se închină, toți suntem fericiți pentru că acum mântuirea este posibilă.

Abordăm însă foarte puțin aspectele mai triste din perioada Crăciunului. De fapt, atât în Evanghelii cât și în viața de zi cu zi, de Crăciun se întâmplă și tragedii. Pe care le ignorăm. De ce? Poate pentru că de sărbători trebuie să fim cu toții fericiți.

images

  1. Crăciunul poate însemna mult stres, neliniște sau alergare

Pentru fiecare dintre noi, pregătirile de Crăciun presupun multă alergare. Petrecem mult timp la cumpărături, gătind, decorând bradul, făcând curățenie. Și ne stresăm ca totul să fie făcut bine. Parcă nu sunt suficiente ore într-o zi. Toți cei din jur sunt grăbiți. Traficul e infernal. La supermarket nu găsim loc de parcare. Oare vom reuși să punem pe masă ceva decent? Crăciunul aduce mult stres și neliniște.

Maria și Iosif au trecut prin mai multe evenimente stresante. Gândiți-vă puțin la viața lor, înainte și după nașterea lui Isus. Mai întâi, Maria a rămas însărcinată înainte ca ei să fie căsătoriți. Cu siguranță i-a fost greu: cum să explice celorlalți că a rămas însărcinată „de la Duhul Sfânt”? Cine să o creadă? Toți au bănuit că a fost comis un păcat. Nici lui Iosif nu i-a fost ușor să ia o decizie și ar fi părăsit-o pe Maria dacă nu intervenea îngerul.

Apoi, împăratul roman a cerut ca fiecare om să se înscrie în cetatea din care provenea. Astfel, Iosif a trebuit să o ia pe Maria (însărcinată) și să plece într-o călătorie care nu era planificată, cheltuind bani care nu erau planificați.

La Betleem au parte de o altă problemă: nu mai sunt locuri la hotelul local. Nașterea este aproape, Maria trebuia să se odihnească, dar ei nu găsesc un loc de poposire… decât într-un grajd. În final, Maria naște într-o iesle (în condiții neigienice).

Pare că totul se liniștește acum. Dar după un timp un înger îi apare lui Iosif și îl grăbește să plece împreună cu Pruncul și cu Maria în Egipt, deoarece Irod caută să-i omoare. Oh, când o să se termine totul? Doamne, nu poți să-i dai o boală lui Irod și să ne scapi de el? De ce trebuie să fugim? Cum să ne descurcăm la drum cu un copil mic?

 christmas-sad-tree-400x400

  1. Crăciunul poate aduce multă durere

Există o presiune pe care o simțim cu toții: de Crăciun trebuie să fim fericiți! Dar ce te faci cu cei pentru care perioada sărbătorilor este dureroasă? Sunt mulți cei care și în acest an se vor simți singuri de Crăciun: necăsătoriți care au trecut de 35-40 ani, divorțați, văduvi, deținuți, sau cei ai căror membri de familie sunt plecați din țară. Statisticile ne spun că datorită sentimentelor de singurătate rata sinuciderilor crește în apropierea Crăciunului. Tuturor acestora li se va ura „Sărbători Fericite”, dar în inima lor s-ar putea să se regăsească mai multă durere decât fericire.

Noi nu prea vorbim despre acest lucru, dar nașterea Pruncului Isus a fost asociată și cu o durere imensă. Irod a fost atât de mânios, încât a ordonat să fie uciși toți băieții sub 2 ani din Betleem și împrejurimi. Nici nu-mi pot imagina tragedia pe care au îndurat-o părinții acestor bebeluși. Cum te-ai simți dacă ți-ar fi omorât copilul sub ochii tăi, fără nici o explicație? Cu siguranță nașterea lui Isus a provocat (în mod indirect) o mare suferință.

download (1)

Pentru mulți, Crăciunul aduce stres și durere. Dar,

  1. Crăciunul aduce și speranță

În ciuda dificultăților pe care le-au avut de înfruntat, Iosif și Maria au simțit că Dumnezeu le-a fost alături. A trimis îngerul care le-a dat explicații sau sfaturi. Le-a călăuzit pașii spre un grajd. Le-a trimis aur prin magi, asigurându-le o deplasare sigură spre Egipt. În toate acestea, Dumnezeu i-a păzit nu ferindu-i de probleme, ci fiind alături de ei în mijlocul problemelor și furnizându-le resursele necesare.

Cu tot efortul făcut de Irod, era imposibil ca Pruncul Isus să fi murit. De ce? Pentru că Dumnezeu, în suveranitatea Sa, Îl proteja în vederea împlinirii misiunii Sale. El trebuia să crească mare, să slujească omenirii și într-o zi să își dea viața pe cruce. Moartea Lui e cea care aduce speranță și pentru cei neliniștiți și pentru cei îndurerați.

Acest mesaj ar trebui să ne încurajeze și pe noi acum, când suntem în prag de sărbători. Chiar dacă 2016 nu a adus multe binecuvântări financiare, chiar dacă avem probleme de sănătate, chiar dacă cei dragi ne sunt departe, prin Domnul Isus avem speranță: speranță pentru astăzi, speranță pentru mâine și speranță pentru veșnicie.

20161223_180617_hdr

  1. Credincioșii trebuie să ofere speranță altora

De Crăciun, în jurul nostru vor exista și oameni deznădăjduiți. Dacă ne deschidem ochii, îi vom observa. Unii vor experimenta diverse tragedii și în disperarea lor nu vor ști la cine să alerge după ajutor.  Creștinul care are speranța adusă de Cristos își va face timp să o ofere și altora.

În luna decembrie, în colaborare cu organizațiile GAIN si Alege Viața am adus bucurie în inimile a 250 copii din Chinteni, Mociu, Lunca Mureșului, Băișoara sau Cluj (Asociația Autism Transilvania). Nu am dăruit decât un mic cadou (shoebox) și un scurt îndemn biblic. Sper însă că fiecare dintre ei s-a simțit iubit măcar o clipă de Cel plin de dragoste coborât în ieslea Betleemului. A fost doar o sămânță, dar care poate într-o zi va crește și va aduce rod. Și împreună cu aceștia vom învăța și noi că am fost binecuvântați ca să fim o binecuvântare.

Crăciun Fericit!

Când Cristina ta sau David al tău ajung centrul vieții tale

Când un copil intră în viața ta, toate lucrurile se transformă.

Îți amintești cum a fost când s-a născut băiețelul sau fetița voastră? Îți mai aduci aminte cum îți tresălta inima când îi auzeai plângând?

Nașterea unui copil face ca prioritățile noastre să se schimbe. Programul părinților începe să se ajusteze după nevoile copiilor. David trebuie dus și adus de la școală. Trebuie să petreci un timp zilnic cu Cristina. Pe Sami trebuie să îl ajuți la teme. Lui Dani trebuie să îi iei lecții de engleză și fotbal, iar Mirelei lecții de pian și balet.

Chiar și numărul de bagaje de care ai nevoie în călătorie se schimbă odată cu venirea copiilor în lume. Nu vă mai ajunge o singură geantă. Vă mai trebuie încă una pentru bebeluș, plus un scaun de mașină, plus un cărucior, plus jucării și lista continuă.

În timp ce odorul lui mama și tata crește, pe nebăgate de seamă viața noastră începe să graviteze în jurul lui. Ne străduim să devenim părinți cât mai buni și depunem multe eforturi pentru a-i asigura un viitor fără griji.

Și astfel Cristina ta sau David al tău pot să devină centrul vieții tale.

Dacă ești necredincios, nu ai nici o problemă. Nu îți pui nici un fel de întrebare. Eu însă, credincios fiind, sunt pus în fața unei dileme. Dilema mea este aceasta: îl iubesc eu mai mult pe copilul meu sau pe Dumnezeu? Mă închin eu mai mult copilului meu sau lui Dumnezeu? Gravitează viața mea în jurul copilului meu sau a lui Dumnezeu?

291e830700000578-0-image-a-51_1439246073916

Aceeași dilemă a experimentat-o un tată care a trăit cu aproximativ 3000 ani în urmă. Tatăl acesta avea un fiu și viața lui tindea să graviteze în jurul copilului. Dar nu putem să îl acuzăm prea tare. “Băiatul lui tata” se născuse ca urmare a unei minuni de la Dumnezeu, după o așteptare îndelungată. Soția lui era stearpă și bătrână. Omenește vorbind, orice doctor le-ar fi spus că există șanse zero pentru a avea vreun urmaș. Și totuși Dumnezeu le-a dăruit pe Isaac.

În timp, inima lui Avraam s-a lipit de băiatul lui atât de tare încât Dumnezeu a trebuit să îl pună la încercare.

Du-te pe muntele Moria și adu ca jertfă pe singurul tău fiu, pe Isaac, pe care îl iubești. Imaginați-vă ce a fost în inima lui Avraam. Era devastat. Cum să aduci ca jertfă pe unicul tău fiu, pe care îl iubești atât de mult?

Era un test despre închinare. Oare cui se închina mai mult Avraam: lui Dumnezeu sau copilului său? Oare pe cine iubea mai mult Avraam: pe Creatorul său sau pe feciorul său?

Dificilă alegere a trebuit să facă Avraam ! Dar de fapt e aceeași alegere pe care o avem de făcut și noi astăzi, ca și părinți creștini.

Cine e în centrul vieții noastre? Cristina, David, Beni, Dana… sau Dumnezeu?

Nu vă grăbiți să spuneți că Dumnezeu este pe primul loc în viața voastră.

Cunosc părinți care sunt plini de resentimente din cauza unei întâmplări în care copilul lor a fost nedreptățit de un dascăl sau a fost jignit de un alt copil. Ți se sfâșie inima când vine copilul acasă plângând. Cum și-au permis să-i producă suferință copilului meu?

Trebuie să ne întrebăm dacă nu am ajuns să dezvoltăm o prea mare sensibilitate față de copilul nostru. Ne este greu să rezistăm la presiunile lui de a căpăta ultimele gadgeturi. Îi permitem să facă lucruri la limita moralității, doar pentru că „și ceilalți o fac.” Îi învinovățim pe copiii altora dar refuzăm să acceptăm că și copilul nostru ar fi putut greși. Ajungem să ne distanțăm de alte familii din cauza neînțelegerilor dintre copii și nu împlinim porunca de a ierta din toată inima.

În plus, din pricina căutării fericirii copiilor, unii din noi ajung să frecventeze tot mai puțin activitățile bisericii. Cristina are concert de pian sau concurs de balet. David are meci de fotbal. Duminica. Dar suntem gata să facem orice pentru ei, mai ales că sunt talentați și am vrea să-și asigure un viitor. Și oricum ne-am săturat să tot căutăm argumente la plângerea lor că mersul la biserică este plictisitor.

Deși cu inima sfâșiată, Avraam a trecut testul. Nu micșorând dragostea lui pentru Isaac, ci crescând dragostea lui pentru Dumnezeu.

Soluția la dilema pe care am prezentat-o mai sus nu este să îmi iubesc copiii mai puțin. Dimpotrivă, trebuie să îi iubesc cât pot de mult. Soluția însă este să îmi măresc iubirea față de Dumnezeu. Nu copiii trebuie să fie în centrul vieții mele, nu ei sunt motivul meu de a trăi. Mă cutremur de fiecare dată când aud părinți creștini spunând copiilor lor, „Tu ești viața mea. Nu aș putea trăi fără tine.”

Fiecare dintre noi are o anumită chemare și un rol în planul lui Dumnezeu. Suntem chemați să Îl iubim  mai întâi pe El. Apoi să dăm prioritate relației cu partenerul. Și abia apoi vin copiii. Ei sunt extrem de importanți și ne-au fost încredințați ca să-i iubim și să le purtăm de grijă. Dar nu să facem din ei niște idoli.

Atenție la ispitirile estivale

Am intrat de curând într-o perioadă specială a anului, în care unii deja se bucură de felurite atracții estivale cum ar fi concedii, vacanțe, sejururi, piscine, litoraluri, ștranduri, băi termale și altele asemănătoare.

În timp ce vă pregătiți să decolați spre următoarea distracție de vară, permiteți-mi să vă atrag atenția asupra importanței păstrării curăției sexuale, atât la nivel de minte cât și la nivel de trup.

Unii veți răspunde imediat, Lasă-mă în pace, vreau să mă distrez. Doar pentru asta merg în concediu. La urma urmei, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. 

Dacă gândești astfel și ești necredincios, treaba ta. Fă cum vrei. Dacă ești însă credincios, vreau să îți aduc aminte că un creștin este creștin și la piscină. Un creștin îl reprezintă pe Cristos și pe litoral.

Astfel, căldura din timpul verii face ca multe femei să se îmbrace într-un mod care este provocator pentru bărbații care caută puritatea sexuală. Dacă tentațiile pot fi mari pe stradă, cu atât mai mult pe plajă.

Noi nu putem aduce prea multe schimbări în ce privește indecența celor din “lume”, dar avem capacitatea să ne păzim propria inimă și proprii ochi.

wonderland-644x415

Iată câteva sugestii pentru cei care vor să-și păstreze curăția în timpul verii, în contextul concediilor, în locuri în care se poartă ținute provocatoare.

Pentru bărbați

Domnul Isus a spus odată că dacă cineva “se uită la o femeie ca să o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Poate consideri că aceste cuvinte nu se aplică și concediului tău la Marea Neagră. Greșești.

De aceea, alege cu grijă locul în care îți vei petrece vacanța. Dacă știi că într-o anumită locație femeile umblă mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, atunci evită acel loc.

Înainte de plecarea în concediu, roagă-te. Mai ales dacă știi că ești slab în fața ispitelor. Roagă-te pentru putere, pentru a-ți păstra inima curată. Fii gata să Îl chemi pe Dumnezeu în ajutor ori de câte ori simți că tentația este prea puternică.

Apoi, memorează câteva versete pe care să le poți reproduce când ești ispitit. Psalmistul spunea că strângerea Cuvântului în inima lui îl ajută în lupta împotriva păcatului (Psalm 119:11). Un verset pe care îl poți memora este următorul: Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie (1 Tesaloniceni 4:3).

Pe plajă, printre alte atracții seducătoare, o influență negativă asupra ta o pot avea și cântecele difuzate la volum maxim. De aceea, din când în când ascultă muzică creștină la căști. Ia cu tine pe plajă și o carte creștină. Cărțile și cântările cu mesaj spiritual te pot ajuta să te concentrezi într-o altă direcție și astfel să nu dai curs gândurilor murdare.

Dacă familia ta este cu tine, joacă-te cu copii, comunică cu ei, veghează-i. Găsește-ți alte lucruri de făcut încât să nu trebuiască să privești continuu în jur, mai ales în direcții în care știi că vei fi ademenit.

Pentru femei

Sfatul meu este să vă îmbrăcați cu decență, atât pe stradă cât și la plajă. Încercați să purtați o ținută care să conducă spre cât mai puține gânduri păcătoase în cei din jur. Știu că veți spune că problema este în primul rând a bărbaților și că e responsabilitatea lor să își țină în frâu imaginația. Aveți dreptate. Dar în același timp avem datoria să nu devenim o piatră de poticnire pentru fratele nostru, printr-un comportament public senzual.

În călătoriile mele prin Asia, întotdeauna am apreciat modul în care se îmbrăcau la plajă fetele creștine locale. Costumul lor de baie era dintr-o piesă, adesea fiind însoțit de un tricou sau un pantalon scurt pe deasupra.

Știu, noi trăim într-o altă cultură, în care valorile sunt diferite. Și totuși, dacă vreți să impresionați prin ceva, etalați mai degrabă o personalitate pozitivă și evlavioasă decât calitățile voastre trupești.

 În final, dacă ai ajuns până la capăt cu citirea acestei postări, îți mulțumesc. Ca răsplată, înalț o rugăciune pentru tine. În timp ce te vei bucura de beneficiile soarelui și apei, caută să lupți pentru curăția inimii, aducându-ți aminte că privirea plină de poftă poate fi ținută sub control.  

Cum să reacționezi față de cei care părăsesc Biserica?

Se întâmplă un lucru trist. Întâlnesc tot mai mulți oameni care părăsesc Biserica. Unii, este adevărat, se transferă la o altă biserică locală, cu nădejdea unei experiențe viitoare mai pozitive. Alții însă renunță la credință. Când sunt întrebați de motivația deciziei lor, ei împărtășesc de obicei experiențe dureroase, argumente științifico-filozofice sau incapacitatea de a trăi la un standard moral înalt.

Cine sunt aceștia?

  • Un licean care a ajuns la concluzia că evoluționismul are baze științifice mai solide decât creștinismul
  • Un student care a crescut în biserică, a fost dus la școala duminicală, a recitat poezii în adunare, dar nu a rezistat atracțiilor și plăcerilor lumești
  • Un tânăr dezamăgit de ipocrizia pe care a văzut-o în jurul lui (creștini care nu trăiau la standardele pe care le predicau)
  • Un adult care a fost rănit de prietenii săi creștini egoiști

Sau mulți alții. Care declară că experiențele lor negative le-au subminat credința în Biserică și în cele din urmă în Dumnezeu.

Cred că cei mai mulți dintre noi au cunoscut credincioși care au părăsit credința. Poate știm pe cineva care e gata să o facă chiar acum. Cum ar fi cel mai bine să răspunzi într-o astfel de situație?

  1. Ascultă-i și caută să-i înțelegi

Tendința noastră va fi să le predicăm. Să le spunem cât de greșită este decizia lor și cât de rău vor ajunge. Să le cităm versete din Biblie.

Să nu uităm însă că unii dintre ei vor fi fost crescuți în familii de credincioși. Au mers la o școală creștină. Au participat la tabere biblice de vară. Au memorat versete. Ei știu că Isus a venit să moară pentru păcatele lor. Ei știu că El vrea să le dea o viață din belșug. Și deși știu toate acestea, au ales să dea înapoi de la calea credinței.

Pentru că ei cunosc toate acestea lucruri, urechea le va fi închisă la predicile tale. Mai degrabă ar avea nevoie de cineva să îi asculte. S-ar putea ca în mintea lor decizia luată să fi părut logică și necesară. Au petrecut săptămâni, luni sau chiar ani înainte de a face acest pas. Nu le-a fost ușor.

În loc să le recităm amenințător pasaje din Scriptură, mai degrabă să încercăm să îi ascultăm și să înțelegem ce s-a întâmplat. Cum s-a ajuns aici? Este vorba despre experiențe dureroase? Sau despre nelămuriri la nivel doctrinar? Care ar trebui să fie pașii următori?

  1. Nu îi privi ca pe niște dușmani

De-a lungul anilor, am văzut numeroși tineri care au început să umble pe calea credinței pentru ca mai târziu să se abată de la ea. Fiecare caz este o reamintire că în jurul nostru se poartă o bătălie spirituală pentru sufletele oamenilor. Cei ce pleacă din Biserică nu sunt dușmanii noștri. Sunt mai degrabă victime ale celui rău.

Mulți dintre ei sunt oameni care au fost răniți. Au trecut prin experiențe dureroase. Le-a murit un copil. Un prieten a căpătat o boală incurabilă. Fata le-a fost violată. Ei ajung să se întrebe, “Cum poate un Dumnezeu iubitor și atotputernic să permită atâta suferință în lume?”- și nu sunt mulțumiți de răspunsurile primite.

Umblarea pe calea lui Dumnezeu presupune plătirea unui preț pe care unii nu sunt gata să îl acorde. Văzând comportamentul lor și auzind cuvintele lor, vei fi ispitit să te superi, să îi socotești ca pe niște dușmani care te-au trădat. Caută însă să reacționezi diferit, arătând compasiune. Făcând astfel, s-ar putea să le încetinești pașii prin care se îndepărtează de Dumnezeu.

girl-sitting-in-church-large

      3. Continuă să le arăți dragoste

Astăzi, sunt tot mai mulți cei care pleacă și închid după ei ușa bisericii. Nu înseamnă că nu mai cred în Dumnezeu. Nu înseamnă că sunt atei. Eventual sunt agnostici. Sau dezamăgiți. Sau dornici să profite măcar un timp de plăcerile pe care lumea le oferă.

Unii vor pleca furioși, alții dezamăgiți, alții indiferenți. Oricum ar fi, spune-le că vei continua să îi iubești, să te rogi pentru ei și să fi disponibil când vor avea nevoie de tine. Că la tine vor găsi adăpost și compasiune. Spune-le că ușa ta va fi mereu deschisă pentru ei.

Ar fi groaznic ca ei să găsească în lume prieteni loiali care să îi înțeleagă mai mult, să îi iubească mai mult, să îi respecte mai mult, sau să le acorde mai mult har decât au primit în Biserică.

  1. Caută să adresezi din timp propriile-ți îndoieli sau ale celor din jur

Deși nu ne place să o recunoaștem, niciunul dintre noi nu are o credință perfectă. Undeva în străfundul nostru fiecare experimentăm îndoiala. La urma urmei, suntem într-un proces continuu de creștere în credință.

Biserica ar trebui să creeze un mediu în care oamenii să se simtă liberi să-și adreseze întrebările, să-și exprime îndoielile. Am văzut părinți care și-au certau copiii pentru că au pus întrebări “ciudate”. Nu cred că e sănătos ca întrebările să fie evitate. Întrebările copiilor mei mă forțează să caut răspunsuri cu privire la ce și de ce cred.

Isus a cerut credință de la urmașii Săi, dar El a avut răbdare cu cei îndoielnici ca și Toma. Dacă noi nu abordăm întrebările incomode, dacă îi disprețuim și ridiculizăm pe cei care le pun, atunci să nu ne mirăm că mai târziu aceștia vor întoarce spatele creștinismului și ulterior chiar a relației cu Dumnezeu.

leavingchurch

     5. Nădăjduiește că acea persoană se va întoarce înapoi la credință

Credincioșii ai căror rude sau prieteni aleg să părăsească Biserica nu trebuie să dispere. Ei pot să rămână încrezători. În loc să-i condamne, ei ar trebui să continue să-i iubească, să le arate răbdare și să le ofere un model cristic de viață creștină.

Din păcate, unii din cei care părăsesc Biserica au parte de comentarii atât de acide din partea credincioșilor încât nu vor regreta vreun moment pasul făcut. Dacă însă li se va arăta dragoste, s-ar putea ca ulterior să le pară rău, să își vină în fire și într-o zi să se întoarcă la Dumnezeu, care e gata să îi ierte- ca un Păstor care caută oaia rătăcită și ca un Tată care așteaptă întoarcerea fiului risipitor.

  1. Întreabă-te dacă nu cumva și cei care rămân au o parte de vină

În cele din urmă, fiecare persoană care pleacă trebuie să constituie un moment de cercetare pentru cei care rămân. Oare puteam face mai mult? Oare nu puteam preîntâmpina această plecare? Oare problema este doar nebunia, egoismul și păcatul celui care pleacă? Oare am fi putut să îi purtăm de grijă mai bine? Oare ne-am rugat suficient? Oare în focalizarea noastră pe proiecte mari nu am neglijat sufletul lui/ei? Oare nu am trecut cu vederea semnalele primite? Oare am manifestat față de el/ea dragostea lui Cristos? Oare nu am fost prefăcuți?

Iar dacă greșelile trecutului nu le mai putem îndrepta, măcar să învățăm din ele și să nu le mai repetăm în viitor.

 

A spune adevărul în dragoste- un demers dificil

Unul dintre cele mai dificile lucruri în relaționarea noastră față de ceilalți oameni este menținerea unui echilibru sănătos între adevăr și dragoste. Prin personalitatea noastră, noi suntem înclinați să accentuăm FIE adevărul, FIE dragostea.

O parte dintre noi suntem mai duri, spunând ADEVĂRUL fără dragoste și fără a considera sentimentele celuilalt. Alții prețuiesc DRAGOSTEA atât de mult încât le este frică să aducă o critică onestă, pentru a nu strica relațiile cu ceilalți.

Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul!” (Efeseni 4:25) și “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Matei 22:39) sunt două porunci biblice care ne arată cum să ne raportăm la cei din jur. Combinate, ele ne provoacă să spunem aproapelui nostru adevărul în dragoste.

“Spune adevărul în dragoste” sunt doar 4 cuvinte, dar atât de greu de împlinit! A spune adevărul fără dragoste este aroganță. Iar a iubi fără a spune adevărul este lașitate. În amândouă situațiile motivația care ne conduce este egoismul nostru.

Adevărul este foarte important. Dragostea este foarte importantă. Deși amândouă ar trebui manifestate, în realitate din cauza mediului în care am crescut și a tipului nostru de personalitate în mod natural vom înclina spre una din ele, ca un stil de preferință personală.

Truth-and-Love

De-a lungul vremii, Dumnezeu a folosit mai multe persoane cărora le-a păsat suficient de mine pentru a-mi atrage atenția când am greșit. Mustrarea primită de la ei a fost esențială pentru dezvoltarea mea pesonală și profesională.

Deoarece vreau să trăiesc ca un credincios care calcă pe urmele lui Isus, am nevoie de voi, cei din jur. Am defecte pe care eu nu le pot vedea bine, am păcate pe care le minimalizez, am perspective limitate sau greșite, fac lucruri sau spun cuvinte care nu zidesc pe alții.  Pentru a crește, am nevoie să mi se spună adevărul în dragoste.

În același timp, dacă eu iubesc cu adevărat pe cineva îl voi atenționa când greșește. Celor mai mulți ne este teamă că adevărul rănește și că cei din jur nu ne vor mai iubi dacă le vom spune adevărul. Și este adevărat, un adevăr spus fără dragoste poate să conducă la răni care să dureze o viață întreagă. Omul înțelept însă va primi mustrarea și îți va și mulțumi pentru că nu l-ai privat de posibilitatea de a crește.

La fel cum un doctor înțelept alege cu discernământ locul, atitudinea și cuvintele potrivite atunci când comunică pacientului că suferă de o boală gravă, la fel și noi va trebui să alegem bine contextul în care vom spune adevărul. Sfătuirea și mustrarea altora trebuie făcute cu smerenie și fără aroganță, cu sensibilitate și fără duritate.

A spune adevărul în dragoste este un demers dificil, dar nu imposibil.