Biserica de astăzi și adaptarea la noua generație

Conducătorii religioși de astăzi cercetează cu sârguință Scripturile și îi motivează pe credincioși să le aplice în viețile lor. Este un lucru foarte bun. La urma urmei, Biblia rămâne principala resursă pentru trăirea unei vieți evlavioase și pentru stabilirea principiilor sănătoase de lucrare.

Și totuși…

Despre fiii lui Isahar se spune că “se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12:32). Aceștia erau recunoscuți pentru capacitatea lor de a analiza evenimentele cotidiene din societate și de a oferi soluții pentru generația lor.

În această privinţă, mulţi lideri spirituali de astăzi fac greșeala de a ignora cultura în care trăiesc. De ce? Pentru că Biserica a fost învățată dintotdeauna că lumea este rea. Că ea trebuie să lupte împotriva culturii și a obiceiurilor lumești şi să fie fermă în a respinge acele trenduri culturale care se opun învățăturilor Scripturii.  Astfel, unii credincioşi se împotrivesc total studierii culturii actuale (considerând-o o deprindere lumească), în timp ce alții îi neglijează importanța, deşi admit că ar putea aduce unele beneficiii.

În urmă cu mai mulţi ani, un creştin din Myanmar mi-a povestit despre eşecul pe care l-au avut la început misionarii europeni care au dus Evanghelia în această ţară budistă. Clădirea bisericii, ritualurile religioase, hainele cu care erau îmbrăcaţi, programul de închinare, cărţile de cântări, toate acestea şi multe altele au fost impuse ca o copie fidelă a originalului din Europa. Rezultatul a fost că puțini oameni s-au întors la Hristos, religia aceasta părând complet străină locuitorilor ţării. Totul s-a schimbat însă după ce misionarii creştini şi-au adaptat metodele la cultura locală (o experienţă asemănătoare a trăit şi Hudson Taylor în China).

Din păcate, există o mare confuzie cu privire la ce înseamnă să fii în lume dar să nu fii din lume (sau al lumii). Vezi exemplul bisericilor din România care interzic purtarea cravatei pe motiv că ea are o săgeată care indică spre iad. Sau al credincioşilor care se declară împotriva folosirii unui videoproiector în biserică, argumentând că Domnul Isus şi apostolii nu au folosit un astfel de echipament.

Ezitarea unor biserici în a-și adapta metodele la cultura actuală mai are o explicație: teama de a deveni o biserică “modernistă”. Este adevărat, unii din cei care au insistat să se adreseze într-un mod relevant nevoilor generației actuale au ajuns să promoveze “spectacole” de închinare în loc de servicii divine. Muzica lor este obligatoriu una contemporană, dinamică (eventual însoţită de lumini şi efecte de scenă) iar predicile sunt scurte, incluzând elemente de dezvoltare personală și evitând subiecte care deranjează ascultătorii. Principala ţintă a acestor programe pare să fie oferirea unui loc în care participanţii să se simtă confortabil iar nu experimentarea prezenţei lui Dumnezeu și transformarea vieţii prin sfințire.

Teama de a deveni prea relevanți nu ar trebui să ne oprească din încercarea de a înțelege realitățile societății moderne. O biserică poate (și trebuie) să fie în același timp atât conservatoare cât și relevantă. Cum?

În primul rând, rămânând conservatoare în ce privește învățătura biblică și chemarea creștină. În ciuda presiunilor crescânde din exterior, nu trebuie să cedăm cu privire la perspectivele biblice despre (de exemplu) căsătoriile homosexuale, ordinarea femeilor, divorț, realitatea iadului sau divinitatea lui Isus. În plus, avem o chemare sfântă care trebuie să fie susținută cu tărie. Printre reperele la care ne raportăm în ce privește datoria noastră creștină cele mai importante sunt iubirea și ascultarea de Dumnezeu, iubirea de aproape, facerea de ucenici sau zidirea Bisericii.

În același timp însă, modul (și forma) în care putem să ne împlinim această chemare nu este sfânt. Domnul Isus s-a adaptat culturii audienței Sale, transmițând adevăruri în pilde care puteau fi uşor înțelese (de exemplu din domeniul agriculturii). Nu a folosit un limbaj de lemn. Nu a susținut discursuri doctrinare teoretice, așa cum procedau rabinii. La rândul său, apostolul Pavel a căutat să fie relevant față de cei pe care îi slujea, adaptându-și mesajul cu scopul de a câștiga atât pe evrei cât și pe greci.

Trebuie să învățăm să facem diferența între ceea ce este biblic și ceea ce este cultural. Cultura societății și a bisericii diferă de la țară la țară. Între practicile bisericilor din România, Camerun, China, SUA sau Brazilia vor exista diferenţe. De ce oare atât de mulți dintre noi au impresia că cultura românească este cea mai bună și cea mai biblică?

Nu doar că cultura este diferită de la țară la țară, dar ea se schimbă de-a lungul timpului în cadrul aceleiași țări. Slujind o vreme îndelungată printre tineri, am observat că la fiecare câțiva ani generațiile se schimbă. Modul de a gândi și a acționa al tinerilor de astăzi este diferit de cel de acum 20 sau chiar 10 ani.

Evoluția din societate ar trebui să ne determine să fim mai flexibili. Să ne restructurăm acele practici care nu țin de esența Evangheliei. Nu comitem păcat dacă ne adaptăm strategiile de lucru în funcție de audiența pe care o slujim. Făcând astfel, vom reuși să răspundem mai eficient realităţilor contemporane. Un exemplu este folosirea unor strategii online corespunzătoare, cu scopul de a câștiga pe necredincioși și a informa/uceniciza pe membrii bisericii. Nu demult, un tânăr m-a întrebat uşor indignat: ”De ce biserica mea nu e deschisă la schimbări? De ce nu-mi pot dona zeciuiala printr-un click pe situl bisericii?”

Poate părea evident, dar noua generație gândeşte diferit de cea veche. Oare căutăm să o înțelegem suficient? Există între noi “fii ai lui Isahar”, care se pricep la înţelegerea vremurilor în care trăim?

Tinerii de astăzi cred tot mai puțin în instituții în general, inclusiv în cele religioase. Ei nu se mai mulțumesc să stea cuminți în bănci pentru a li se furniza informație, ci vor să vadă trăire și autenticitate.

Vestea bună este că tinerii încă privesc spre cei mai în vârstă cu scopul de a-și găsi mentori și modele de la care să învețe cum să trăiască înțelept. Întrebarea este dacă credincioșii adulți fac eforturi suficiente pentru a înțelege frământările lor. Și dacă bisericile actuale nu cumva ignoră trendurile culturale și așteptările generației moderne. Încleștați (și autojustificați) într-o abordare prea tradiționalistă, unii ajung să remarce miraţi cum li se îndepărtează tinerii. Pentru moment, ei reușesc să supraviețuiască, din pricina structurilor care au funcționat atâția ani. Viitorul însă nu sună prea bine.